Regatta Bricul Mircea 2017

Written by: Black
Category: Blog
Accesări: 233

Regatta Bricul Mircea, unul din evenimentele devenite deja tradiție în iahtingul românesc, va avea loc în perioada 11 – 13 august la Marina Eforie. Regatta Bricul Mircea reprezintă a patra etapă a competiției Romania Cup 2017.

Marina Eforie devine, încă o dată, centrul de întâlnire a pasionaților de iahting din România. În perioada 11 – 13 august, peste 30 de ambarcațiuni cu vele sunt așteptate să participe la cea de-a patra etapă din cadrul Romania Cup la iahting, cea mai mare competiţie de sailing din ţara noastră.

Cursele vor avea loc în data de 12 și 13 august, iar pasionații sportului cu vele sunt așteptați să își demonstreze măiestria și cunoașterea, in cadrul penultimei etape din Cupa României la iahting. Concurenții vor participa atât la o cursă offshore, cursă pe o distanță de câteva mile, dar și la câteva curse inshore, în cadrul cărora spiritul competițional îi va determina să se lupte pentru un loc fruntaș, atât în clasamentul acestei etape, dar și în clasamentul general.

Regatta Bricul Mircea este organizată de Asociația Black Sea Sailing și Clubul Sportiv Black Sea Competition, cu suportul oferit de Marina Eforie si Restaurant Sailors.

Romania Cup la iahting a ajuns în acest an la a V-a ediție și reprezintă cea mai mare competiţie de sailing din ţara noastră. Evenimentul este organizat de Asociația Black Sea Sailing și LifeHarbour Limanu. Câștigătorii competiției vor fi desemnați pe 27 august, când se va încheia și Regatta Callatis, a V-a și ultima etapă a Cupei României la iahting 2017.

Notice of Race Regatta Bricul Mircea 2017